marți, 22 februarie 2011

Bogdan Popescu - Cine adoarme ultimul

Editura Polirom, colecţia Ego Proză, 2007

De vreo trei zile începuse să se audă zgomot de car dinspre codrul de la Apusul Satului nostru cu Sfinţi. Oamenii erau niţeluş tulburaţi şi scoşi din ale lor, căci, cu destulă vreme în urmă, ziua şi noaptea îşi încurcaseră între ele culorile si spoiseră cerul cu cenuşă. Se lăsase şi o linişte fioroasă: păsările zburătoare nu mai voiseră să iasă din cuiburi, cele de prin curţi se ghemuiseră în fundurile coteţelor; dobitoacele mari se încăpătînau să stea nemişcate în grajduri ori în ţarcuri; porcii se îngropaseră în nămol şi scoteau din glod numai rîturile si ochii mici, cu privire ascuţita şi îngrijorată; gîngăniile nu mai fojgăiau şi nu mai ţîrîiau prin buruieni - se ascunseseră cu toatele în ţărînă ori în scoarţă de copac; vîntul încetase să mai bată si văzduhul încremenise... (......)
Oamenii erau atît de nerăbdători, că se prefăceau a nu-şi fi dat seama că nu auziseră nicidecum bocănit de copite de cai, ci numai huruitul roţilor. Cuminţi, aproape cu evlavie, se rînduiră de-o parte şi de alta a drumului. Carul intră în sat, şi oamenii se cutremurară şi se scîrbiră. Mergea singur, fără cai ori boi, cu oiştea împinsă ţanţos înainte, ca o suliţă pregătită pentru dat navală. În vîrful oiştii, cineva înfipsese o vioară. În car se vedea o amestecătură de mirare: şapte-opt draci zăceau claie peste gramadă morţi de beţi.Nu puteai desluşi a cui era cutare coadă, ori barbă, ori copită. Rîtul unuia dintre ei poposea łînga o damigeană pe fundul căreia hîltîcăia un rest de băutură; altuia îi lipsea jumătate dintr-un corn; unul îşi încurcase năpraznica bărbăţie în nişte rămăşiţe de strune de ţambal; dinţii lungi, galbeni si ascuţiţi ramăseseră înfipţi în lemnul unui contrabas cu burta plină de găuri; dracii erau negri şi jegoşi, puţeau a pucioasă şi a vărsătură. Cel mai urît dintre ei zăcea prăvălit în codrilă, cu picioarele atîrnînd si bălăbănindu-se în gol. Era prăfuit tot, blana de pe piept şi burtă i se făcuse smocuri încleiate si împuţite. Din bot i se prelingeau bale tulburi, care se încurcau si atîrnau în barba ciufulită. Coada, groasă la rădăcină precum cea de bou, se tîrîia prin ţărînă în urma carului. Pămătuful din vîrful ei făcuse ţurţuri de nămol uscat şi scotea clinchete de cădelniţă la fiecare hop. Coada lăsa in pulbere o dîră tremurată pe care oamenii o priveau cu teamă şi cu scîrbă. Pe obraji, sîngele li se închegase, se scorojise şi se facuse stacojiu. Deasupra lor, cerul era tot de cenuşă şi muţenia tot le încetinea minţile şi trupurile. La un şleau mai adînc din mijlocul drumului, carul se smuci cu scîrţîieli ascuţite si prelungi; grămada de draci tresăltă şi ea cu putere, scîrbavnicele trupuri se potriviră altfel în devălmaşia lor, dar nu se treziră. Numai ochii unuia se deschiseră pe jumătate cătînd, goi, la cei înşiruiţi pe dreapta drumului. Şi aceia se cam înfiorară. Tot la opintirea carului codrila se rupse dintr-o ţîţînă şi pe dracul ce dormea acolo îl azvîrli în mijlocul dumului. Se rostogoli de cîteva ori, îşi înnodă între ele îngrozitoarele copite de dinapoi şi coada şi se prăvăli greoi în şanţul în care, beat şi el, nea Mitu Păcătosu sforăia adînc somnul vinului din găleata zincată. În vreme ce carul, cu codrila atîrnînd, se îndrepta spre Răsărit, nea Mitu începu să se trezească nu din beţie, ci din somn. Se propti cum putu în capul oaselor, se frecă la ochi cu palmele şi căscă de-i trosniră fălcile şi-i săriră doapele din urechi. Deşi avea privirea înceţoşată, veselia nu i se ştersese de pe chip. Îşi dezmorţi toate oasele şi-şi întinse încheieturile. Îl zări pe drac prăvălit în şanţ, sub tălpile lui goale. Se puse lîngă ţeasta diavolului, îi luă căpăţîna pe genunchi şi porni să-i mîngîie cu blîndeţe coarnele, părul îmbîcsit, genele urduroase, barba încîlcita şi plină de turiţă. De multă vreme gura lui nea Mitu nu mai rostise cu glas tare cuvinte, ca să nu tulbure tăcerea cea mare. Acuma, vorbele ieşeau singure, puţin împleticite de bautură, dar îndeajuns de limpezi ca să le audă toată lumea: "Ce-ai paţit tu, mă, iedule? De ce n-ai fost tu cuminte? Ce-ai cătat tu pe drum să dea caruţa peste tine?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu