Existau in viaţa ei de copil care merge la şcoală şi gînduri de care i se făcea frică pe care le alunga grăbită din minte de cîte ori ajungea prea aproape de ele de pildă nu îndrăznea să se gîndeasca la ce fac mama si tata noaptea în pat dar mai ales nu îndrăznea să se gîndească la ea cînd va fi femeie si va dormi în pat cu un bărbat si mai ales nu îndrăznea să se gîndească la Dumnezeu care dacă era o fiinţă aşa cum înţelegea ea că nu poate fi decît o singura fiinţă pe lumea asta atunci ar fi trebuit sa aibă o mie de capete si nenumărate perechi de ochi nesfîrşite straturi de piele peste piele şi aripi şi gheare si zeci de mii de nări incredibil de multe degete si milioane de urechi cu care să audă tot ceea ce se întampla in lumea lui de stăpîn care era o lume compusă din viaţa lui Iorgu Cheptan si Willi Schneider (unul dintre puţinii saşi din sat) şi Anamaria Botgros şi Ilinca Pripon şi Costi Moţ şi Vasile Răcaru şi Tăvică Metecu şi Alina Gridean vecinii lor dar şi din viaţa naşei Leontina din America şi a tuturor naşelor din România şi Argentina şi Africa si din toate satele de care auzise sau nu auzise vreodată pentru că Dumnezeu nu putea să fie un om ca oamenii şi nici o fiinţă ca animalele din curte din coteţe din ascunzişuri tufişuri bîrloguri vizuini ci o existenţă (ăsta era cuvîntul) pe care nu o poţi inţelege la care te poţi gîndi ştiind bine ca nu o poţi întelege şi nu te poţi gîndi decît în tăcere pentru că bunica Anuţa iţi vorbeşte despre această existenţă dumnezeiască in şoaptă şi la biserică de sărbători auzi că această existenţă există (dar se poate spune asa ceva?) şi că trebuie sa-ţi fie frică de Cel de Sus să nu păcătuieşti să nu minţi să nu furi să nu vorbeşti urît să-i iubeşti pe părinţi şi să-l ajuţi pe aproapele tău (prieteni vecini dar şi necunoscuţi) preotul citeşte dintr-o carte veche aurită frumoasă si grea îmbrăcată în piele neagră cu litere mari roşii şi negre (cum ai vazut tu odată cînd ai fost aproape de altar) si literele astea miros parcă a ceară si a tâmîie a paie uscate şi a mărăcini incinşi de soare bunica bună te împinge de la spate vrei să săruţi icoana te înalti pe vîrfuri şi îl vezi pe Isus stînd pe cruce vezi cuiele ce-i străpung palmele sîngele care curge capul plecat si pleoapele căzute faţa lui blîndă şi iertătoare sub apăsarea coroanei de spini bunica îţi şopteşte ceva te închini şi-ţi apeşi buzele pe sticla rece şi senzaţia de sticlă rece ţi se răspîndeşte în trup de parcă te-ai afla în pragul unei boli bunica turuie întruna şi te împinge de la spate dar tu eşti pioniera Leontina Guran comandanta de grupă cravata roşie te aşteaptă pe spătarul scaunului în fiecare dimineaţă mama ţi-o calcă făra nicio cuta habar n-are ce înseamnă că tu eşti pionieră dar îţi calcă cravata cu mare grijă şi ea nu ştie nimic despre fricile tale despre frica de a intra în biserică si despre juramîntul tău pionieresc si despre minciunile tale cînd vă întreabă tovarăşa intructoare şi toţi copii mint se uită în jos dau energic din cap ca ei nu iar tu nu puteai să te gîndeşti la Dumnezeu şi pentru ca El nu putea face parte din gîndirea ta era dincolo de tine şi peste tine şi departe de tine într-un loc care era numai al Lui şi nu deasupra norilor cum îţi spunea bunica Anuţa săraca însă toţi oamenii vorbeau despre El cu frică ii spuneau rugaciuni şi li se părea mai uşor să trăiască aşa bunica ta se ruga in fiecare seară se închidea într-o tăcere ca o cameră de oţel se închidea în tăcerea aceea ca o armură şi se ruga îi era frică si credea în frica ei se ruga şi credea că cele o mie de milioane de urechi ale lui Dumnezeu o vor auzi şi că ea o sa poată dormi liniştită cîinele se plimba în curte pe lanţ găinile cîrîiau în coteţ se auzea un mieunat de pisică ceva părea să se sfîrşească venea noaptea dar peste toate acestea exista Dumnezeu care nu dormea niciodată de aceea Leontina cea mică se temea şi de visele ei visa ceva şi se trezea îngrozită pentru că nici în somn n-avea dreptul la niciun secret şi ea nu se putea gîndi tot timpul la Dumnezeu ar fi însemnat să plîngă tot timpul să nu mai mişte mîna piciorul capul să nu mai clipească aşa că după o vreme uita si devenea un copil ca oricare altul şi cîteodata o cuprindea groaza pentru că dacă lumea era făcută de El ea nu avea dreptul să uite şi nu avea dreptul să chinuie pisica sa omoare muşte să înjure să mintă să se gîndeasca la prostii aşa a descoperit ea că Dumnezeu era o fiinţă care exista mai ales noaptea pe întuneric sau atunci cînd ploua durduia şi cădeau fulgere şi geamul se albăstrea se făcea galben şi cerul se crăpa ca o bucata de gheaţă şi ea se retrăgea sub plapumă cu capul între umeri şi genunchii la gură ca un vierme ascuns în pămînt în întunericul lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu